Dacă cineva ar fi spus că vom avea ocazia să ne bucurăm de psihedelia anilor ‘60 – începutul anilor ‘70 pe muzica Pink Floyd, cu siguranță ne-am fi gândit la o trupă tribut care încearcă să păstreze viu spiritul grupului, nicidecum la o reconectare cu trecutul, marca Nick Mason.
Citește și:
Interviu cu IOANA DAMIAN BITERE: ”Muzica există în fiecare dintre noi, doar ritmul vieții are etapele sale”
Anul trecut, Nick Mason’s Saucerful of Secrets a ajuns și în România.
‘Mi-au trebuit 50 de ani de turnee pentru a ajunge în București!’, a glumit veteranul, care ne-a făcut în doar două ore să călătorim în timp, din controversatul club UFO din Londra la mijlocul anilor ‘60, la deschiderea Roundhouse, în cele din urmă ajungând în Pompeii.
Proiectul Saucerful of Secrets a luat naștere în 2018, avându-l la cârmă pe Nick Mason, căruia i s-au alăturat legendarul Guy Pratt (deja membru Pink Floyd ‘cu acte în regulă’ încă din 1988), Gary Kemp (creierul Spandau Ballet), Lee Harris (chitarist în grupul post-punk The Blockheads) și Dom Beken (compozitor și producător, axat pe muzică de film, ucenic al lui Rick Wright).
V-ați întrebat, totuși, ce, sau mai bine zis, cine l-a determinat pe Mason să se reîntoarcă pe scenă într-o astfel de formulă?
‘Omul de legătură’, cel căruia ar trebui să-i fim recunoscători pentru ocazia unică de a asculta live piese pe care Gilmour sau Waters le-au lăsat în urmă, este Lee Harris, un muzician rafinat, el însuși un fan devotat Pink Floyd încă din copilărie.
‘Chiar zilele astea mă gândeam ce parcurs interesant a avut business plan-ul cu care m-am prezentat pentru prima dată în fața lui Nick. Ne-am gândit că vom face asta doar pentru două show-uri acasă, în Anglia. Și uite unde am ajuns..’ îmi spune Lee, vizibil amuzat, deasupra capului având o fotografie înrămată din concertul Live at Roundhouse, alături de colegii săi de trupă.
Când a fost prima ta întâlnire cu muzica live?
Am crescut încojurat de muzică, pentru că familia mea mergea des la concerte și ne lua și pe noi. Știu că primul meu concert a fost Queen, în Hyde Park, în vara lui ‘76. Aveam în jur de 4 ani. Apoi, câteva luni mai târziu, îl vedeam live pe Peter Frampton.
Nu-mi amintesc mare lucru, dar știu că am fost plăcut surprins de momentul lui Gary Wright, care deschidea concertele lui Frampton. Eram fanul piesei Dreamweaver.
Tatăl meu mi-a povestit ulterior cum toți oamenii erau atât de mirați și încântați să vadă un copil cântând toate versurile! Ani mai târziu vedeam live The Wall la Earls Court, o experiență de inegalat. În mare parte, am fost înconjurat de rock clasic, autentic, atât britanic, cât și american. Am conchetat puțin și cu jazz-ul. Acela cu notele potrivite în el, știi tu.
Știu că în adolescență, ați locuit vis-a-vis de Royal Albert Hall, una din cele mai importante clădiri culturale din Marea Britanie. Te-a influențat acest lucru, tânăr fiind?
Aveam 12 ani. Un an mai târziu primeam și prima mea chitară…Nu știu dacă a fost sau nu o coincidență. Cert este că muzica a ocupat mereu un loc important în viața mea.
Îmi imaginez că pentru un adolescent, să-și vadă live idolii la doi pași de casă era fascinant…
Eram prea tânăr să realizez asta… Dar m-am bucurat de câteva concerte memorabile! L-am văzut pe Frank Sinatra fără să plătesc bilet.
Revenind la prima chitară, spuneai că aveai 13 ani când ai intrat în posesia ei…
Da, așa este. Ei bine, tatăl meu a lucrat în lumea filmului, iar eu îmi doream la vremea aceea să devin regizor de film. Însă totul s-a schimbat când l-am văzut live pentru prima dată pe Eric Clapton, invitat special în concertul celor de la Dire Straits.
Nu era ca și cum nu știam care sunt chitariștii momentului. Îi văzusem live pe Santana, David Gilmour în era The Wall, Jimmy Page. Dar ceva m-a fascinat la Clapton, încă nu știu ce. Apoi, după ce am luat toate examenele cu brio, părinții m-au răsfățat cu o chitară. Mă bucur că am primit o chitară în locul unei camere de filmat…
Tatăl tău, Stuart Harris, renumit om de film, a lucrat inclusiv pentru Pink Floyd…
Da, tatăl meu a lucrat cu Storm Thorgerson. La finalul lui 1993, a fost cooptat pentru filmările clipului High Hopes. La vremea respectivă avea un alt job, însă a renunțat pentru High Hopes. După filmarea clipului inițial, David [Gilmour] nu a fost mulțumit de ținuta bărbatului misterios.
Astfel, tatăl meu s-a întors pentru încă o zi de filmare, iar eu am avut norocul să-l însoțesc. Așa am avut șansa să ascult The Division Bell înainte de a fi mixat în totalitate…Îi mulțumesc lui Storm pentru asta.
Pink Floyd – High Hopes (Official Music Video HD)
În ce măsură te-a influențat cariera artistică urmată de tatăl tău?
Cred că totul a decurs natural. Părinții mei nu m-au obligat să fac muzică sau film, totul a venit de la sine, din dorința mea de a face asta. Atât eu, cât și sora mea, am fost și suntem în continuare sprijiniți de întreaga familie, și cred că e absolut minunat! Mai ales dacă faci ceea ce ți se potrivește.
Ai amintit de concertul The Wall Live la Earls Court și de prezența ta acolo, copil fiind. Mai ții minte momentul în care ai ascultat pentru prima dată Pink Floyd?
Da! Și cred că știu și de ce a avut acest impact asupra mea. Este vorba de Animals, iar zgomotele animalelor m-au făcut să devin atât de interesat, pentru că eram un copil. De asem*nea, m-a atras foarte tare talk box-ul lui David, folosit în Pigs. Probabil pentru că îl văzusem pe Peter Frampton folosidu-l înainte.
Apoi a urmat concertul The Wall, care rămâne unul din cele mai bune show-uri pe care le-am văzut în viața mea.
Înainte de Saucerful of Secrets, ai fost membru al grupului The Blockheads, după moartea lui Ian Dury. Cum s-a întâmplat acest lucru?
Am fost alături de ei 12 ani. Wow! Eram bun prieten cu Norman Watt-Roy, bassist-ul grupului. Imediat după moartea lui Ian, Norman mi-a spus că-și doresc să continue, însă nu știau cum și în ce formulă. Așa am ajuns să mă ocup de website-ul trupei, apoi de fotografii, bilete, ajungând să le fac rost și de concerte, în colaborare cu Mick Gallagher, care colabora la vremea aceea și cu The Clash.
În același timp lucram și la TicketMaster, pentru a mă putea întreține. Dar prin colaborarea mea cu The Blockheads am ajuns să cunosc mulți oameni importanți din industrie. Așa am ajuns să-l cunosc mai bine pe Guy [Pratt], devenind prieteni apropiați și colegi de scenă.
Știu că ești un mare iubitor de blues. Ai avut ocazia să te dezvolți pe latura asta?
Am avut o formația la care am ținut mult, dar știi cum se întâmplă în majoritatea grupurilor: nu ai voie să cânți și cu alte trupe. Asta s-a întâmplat și în cazul meu.
Din păcate, grupul s-a dizolvat mult prea repede. A mai existat un grup din care am făcut parte, ba chiar, la începuturi, deschideam show-urile The Blockheads. Din păcate, n-a existat niciun material de studio al acestui grup.
Ajunși în era Saucers, trebuie să îți mulțumesc în numele fanilor Pink Floyd de pretutindeni, pentru că ne-ai oferit ocazia să ne bucurăm de piese pe care nu credeam vreodată că vom avea ocazia să le ascultăm live. Totuși, toată lumea se întreabă cum ai reușit să-l readuci pe Nick pe scenă.
Am părăsit The Blockheads în 2013. O cunoscusem pe Daniela și ne-am căsătorit în vara următoare, apoi ne-am mutat în sudul îndepărtat al Franței pentru a renova casa pe care o cumpărasem.
După câteva luni, m-am dus să-l văd pe Guy cântând cu David Gilmour în Orange în turneul Rattle That Lock. Văzându-l din nou pe David, am realizat cât de mult îmi lipsea muzica și am început imediat să cumpăr pedale cu tot felul de efecte pe care știam că le folosea David. Așa am început să cânt din nou…acasă.
Nick Mason’s Saucerful Of Secrets – One Of These Days (Live At The Roundhouse)
Un an mai târziu, am repetat experiența, de data aceasta la Nîmes. În timp ce urmăream show-ul, mă gândeam cât de mult îmi doresc să duc muzica Pink Floyd mai departe, alături de Guy. Totuși, nu-mi doream să cânt piese evidente, cum ar fi Comfortably Numb, deoarece toate trupele tribute cântă chestia asta. Faptul că aveam în fața ochilor un membru original al PF într-un amfiteatru care-mi amintea de Pompeii, m-a făcut să mă gândesc la Nick și la faptul că ar trebui să cânte din nou.
Atunci mi-a venit ideea de a pune bazele unui proiect cu Nick și Guy, concentrându-ne doar pe early stuff. Totul avea sens, pentru că imediat urma să se lanseze box set-ul Early years, cu piese pe care David sau Roger nu le-au abordat, cu două-trei excepții. În tot acest timp, m-am sfătuit cu Tom Wilcox, un prieten care a pus bazele unui grup tribut David Bowie alături de Tony Visconti și care m-a sfătuit să mă axez DOAR pe piesele lui Syd [Barrett], pentru câteva show-uri londoneze.
I-am comunicat ideea lui Guy, însă răspunsul era evident: nu vom avea nicio șansă, Nick nu va accepta. Cu toate astea, ideea nu mi-a dispărut din minte, așa că am revenit și i-am explicat lui Guy cât de mult îmi doresc să fac asta alături de el și Nick. Așa că am scris un e-mail interminabil în care am explicat cum vedeam eu acest proiect, iar Guy, fiind omul de legătură, i l-a trimis lui Nick, cu mesajul ‘Pare nebunesc, dar m-am gândit că trebuie să vezi asta.’ Iar răspunsul lui Nick a venit după aproximativ 3 ore: ‘Deloc nebunesc. Interesant.’ Iată-ne acum, cu peste 100 de show-uri susținute…
Nick Mason’s Saucerful Of Secrets – Astronomy Domine (Live At The Roundhouse)
Cum e viața în turneu cu Saucerful of Secrets?
Grozavă! Ne completăm reciproc. Cred că e foarte important și faptul că suntem cu toții maturi și obișnuiți cu acest stil de viață. Râdem, glumim, ne distrăm. Nu poți sta sobru în preajma lui Guy sau Gary [Kemp]. De asem*nea, cred că e foarte important să ne placă ceea ce cântăm. Și ne place!
Iar în iulie, veți ajunge în Pompeii, sinonimul perfect pentru Pink Floyd…
Exact! Sunt sigur că va fi o experiență unică, chiar dacă nu e exact în același amfiteatru. Din ce am înțeles, e la un km distanță de locația concertului nostru, așa că fanilor le va fi mult mai ușor să se bucure de o experiență 100% Pink Floyd, mai ales că în vechiul amfiteatru există o expoziție permanentă cu imagini din 1971. E minunat! În plus, set list-ul nostru se potrivește mănușă. Așteptăm cu nerăbdare să revenim pe scenă, după o pauză bine meritată!
Saucerful of Secrets revine anul acesta în câteva orașe din Italia, Cehia, Germania și Polonia, urmând ca din septembrie, să înceapă turneul australian.
Interviu de ALEXANDRA CUZA | MUZICĂ | INTERVIURI
(Sursă foto: Saucerful of Secrets Facebook)
Citește și:
LIVE | Călătoria către rock progresiv a lui RICK WAKEMANReîncepe Stagiunea Jazz in the Garden la Muzeul Hărților
